William James despre "esenta religiei"

Project Gutenberg's The Varieties of Religious Experience,
by William James

THE VARIETIES OF RELIGIOUS EXPERIENCE

A Study in Human Nature

BY WILLIAM JAMES


First published in 1902

[…]

Lecture II

CIRCUMSCRIPTION OF THE TOPIC

Most books on the philosophy of religion try to begin with a precise definition of what its essence consists of. Some of these would-be definitions may possibly come before us in later portions of this course, and I shall not be pedantic enough to enumerate any of them to you now. Meanwhile the very fact that they are so many and so different from one another is enough to prove that the word "religion" cannot stand for any single principle or essence, but is rather a collective name. The theorizing mind tends always to the oversimplification of its materials. This is the root of all that absolutism and one-sided dogmatism by which both philosophy and religion have been infested.

Let us not fall immediately into a one-sided view of our subject, but let us rather admit freely at the outset that we may very likely find no one essence, but many characters which may alternately be equally important to religion. If we should inquire for the essence of "government," for example, one man might tell us it was authority, another submission, an other police, another an army, another an assembly, an other a system of laws; yet all the while it would be true that no concrete government can exist without all these things, one of which is more important at one moment and others at another. The man who knows governments most completely is he who troubles himself least about a definition which shall give their essence. Enjoying an intimate acquaintance with all their particularities in turn, he would naturally regard an abstract conception in which these were unified as
a thing more misleading than enlightening. And why may not religion be a conception equally complex?

[…]

Consider also the "religious sentiment" which we see referred to in so many books, as if it were a single sort of mental entity. In the psychologies and in the philosophies of religion, we find the authors attempting to specify just what entity it is. One man allies it to the feeling of dependence; one makes it a derivative from fear; others connect it with the sexual life; others still identify it with the
feeling of the infinite; and so on. Such different ways of conceiving it ought of themselves to arouse doubt as to whether it possibly can be one specific thing; and the moment we are willing to treat the term "religious sentiment" as a collective name for the many sentiments which religious objects may arouse in alternation, we see that it probably contains nothing whatever of a psychologically specific nature. There is religious fear, religious love, religious awe, religious joy, and so forth. But religious love is only man's natural emotion of love directed to a religious object; religious fear is only the ordinary fear of commerce, so to speak, the common quaking of the human breast, in so far as the notion of divine retribution may arouse it; religious awe is the same organic thrill which we feel in a forest at twilight, or in a mountain gorge; only this time it comes over us at
the thought of our supernatural relations; and similarly of all the various sentiments which may be called into play in the lives of religious persons. As concrete states of mind, made up of a feeling PLUS a specific sort of object, religious emotions of course are psychic entities distinguishable from other concrete emotions; but there is no ground for assuming a simple abstract "religious emotion" to exist as a distinct elementary mental affection by itself, present in every religious experience without exception.

As there thus seems to be no one elementary religious emotion, but only a common storehouse of emotions upon which religious objects may draw, so there might conceivably also prove to he no one specific and essential kind of religious object, and no one specific and essential kind of religious act.

The field of religion being as wide as this, it is manifestly
impossible that I should pretend to cover it. My lectures must be limited to a fraction of the subject. And, although it would indeed be foolish to set up an abstract definition of religion's essence, and then proceed to defend that definition against all comers, yet this need not prevent me from taking my own narrow view of what religion shall consist in FOR THE PURPOSE OF THESE LECTURES, or, out of the many meanings of the word, from choosing the one meaning in which I wish to interest you particularly, and proclaiming arbitrarily that when I say "religion" I mean THAT. This, in fact, is what I must do, and I will now preliminarily seek to mark out the field I choose.

[…]

Religion, therefore, as I now ask you arbitrarily to take it, shall mean for us THE FEELINGS, ACTS, AND EXPERIENCES OF INDIVIDUAL MEN IN THEIR SOLITUDE, SO FAR AS THEY APPREHEND THEMSELVES TO STAND IN RELATION TO WHATEVER THEY MAY CONSIDER THE DIVINE. Since the relation may be either moral, physical, or ritual, it is evident that out of religion in the sense in which we take it, theologies, philosophies, and ecclesiastical organizations may secondarily grow. In these lectures, however, as I have already said, the immediate personal experiences will amply fill our time, and we shall hardly consider theology or ecclesiasticism at all.

William James despre "esenta religiei"

Consultatii

Consultatii in sem. I

marti, orele 14-16, sala 5

punctaj absolvire filosofia dreptului

1 punct - din oficiu
3 puncte - activitate la seminar
1,5 puncte - activitate la curs
2 puncte - eseu de absolvire
2,5 puncte - examen final

cine obtine maximum de puncte la seminar, la curs si la eseu este scutit de examenul final

deschidere curs

Cursul de filosofia dreptului incepe miercuri, 7 oct. 2009, la ora 10.

deschidere curs

Cursul doctoral Wittgenstein - Aplicatii incepe marti, 6 oct. 2009

Principii de evaluare a eseurilor si interventiilor studentilor

Principii generale de evaluare

Eseurile vor avea max. 2 pagini, si vor consta intr-o argumentare a unei idei din tematica cursului.

Nu sunt necesare trimiteri de ordin istoric, descrieri de ordin general, repetarea unor lucruri arhicunoscute, a ideilor din curs, etc.

Evaluarea eseurilor de absolvire, a intervenţiilor verbale şi a altor prestaţii (lucrări de licenţă, etc.) se face dintr-o perspectivă „content neutral“: punctarea/depunctarea nu se datorează susţinerii anumitor idei, şi nu a altora, atingerii anumitor concluzii, şi nu a altora - deoarece cursul nu urmăreşte îndoctrinarea studenţilor (ghidarea lor spre anumite convingeri).
Scopul cursului este formarea intelectuală, nu modelarea convingerilor personale. Cursul şi activităţile academice nu sunt activităţi de propagandă sau prozelitism. Drept urmare, convingerile proprii ale fiecăruia, de ordin politic, moral sau religios, nu interesează şi nu fac obiect de discuţie. Opţiunile personale, adeziunile subiective, înclinaţiile nu fac obiectul evaluării.

Corolarul acestei excluderi este însă că nici analizele, argumentele şi interpretările avansate de studenţi nu trebuie să se axeze pe convingeri subiective, adeziuni partizane sau opţiuni personale. Opţiunea proprie (de dreapta, de centru sau de stînga, religioasă, ateistă sau agnostică, liberală, conservatoare sau social-democrată, universalistă sau particularistă, naţionalistă sau cosmopolită, pacifistă sau anti-pacifistă etc.) nu constituie argument şi nu trebuie adusă în discuţie. Argumentarea trebuie să se menţină în limitele problematicii şi a metodelor academice recunoscute în lumea dezvoltată, fără elemente ideologizante şi fără nici un fel de partizanate proprii. Care sunt aceste limite reiese, în linii mari, din bibliografia cursului şi seminarului.

Discuţiile şi interpretările sunt libere, studenţilor nu li se cere să adopte anumite idei sau poziţii - căci scopul formării universitare nu este ajungerea la o poziţie canonică (obligatorie pentru toţi). Ca atare, profesorul nu impune tabu-uri şi nici studenţii nu au dreptul de a încerca să tabuizeze anumite convingeri. De la această regulă, face excepţie un singur caz: cazul în care anumite idei sau argumente aduse în discuţie intră în contradicţie cu prevederile Constituţiei sau ale legislaţiei în vigoare. Profesorul îşi rezervă dreptul de a opri orice demers care contravine legii (în acest sens). Cultivăm o toleranţă maximă, dar nu şi toleranţa faţă de încălcarea legii.
Dincolo de aceasta, evaluarea se va face exclusiv pe baza calităţii prestaţiilor intelectuale ale studenţilor. Calitatea nu se reduce însă la stocarea unor informaţii. Simpla existenţă a unor lecturi, memorarea unor cunoştinţe, reproducerea de date nu sunt dovezi conclusive de competenţă. Absenţa altor elemente relevante se va depuncta.
Depunctarea se face exclusiv pe temeiuri ca:

1. alegerea unor subiecte din afara problematicii cursului (chiar dacă au o legătură oarecare cu cele din curs)
2. alegerea unor subiecte excesiv de ample, imposibil de tratat satisfăcător în spaţiul unui eseu de 5-7 pagini; pulverizarea discuţiei (în diverse comentarii sumare pe teme conexe, dar distincte)
3. slaba cunoaştere a problematicii sau a interpretărilor discutate
4. slaba înţelegere a dificultăţilor problematicii sau a poziţiilor evocate, interpretări eronate sau simplificatoare
5. slaba conceptualizare (reducerea discuţiei la nivelul simţului comun needucat, vehicularea de platitudini curente sau generalităţi vagi; confuzii conceptuale, utilizări improprii ale expresiilor etc.)
6. superficialitatea analizei (ignorarea unor distincţii, aspecte sau alternative esenţiale, neglijarea argumentelor importante, nedisocierea planurilor etc.)
7. slaba calitate a argumentării (argumente lacunare sau eronate, ignorarea contraargumentelor evidente, analogii fanteziste, comparaţii nejustificate etc.)
8. recursul la autoritate (invocarea unor autorităţi, dogme sau tabu-uri, substituite construcţiei de argumente)
9. deformarea, caricaturizarea sau prezentarea tendenţioasă a unor idei; substituirea argumentelor serioase cu procedee unfair, ca ridiculizarea, ironizarea sau stigmatizarea deliberată; în lumea academică nu există tabu-uri: orice poziţie poate fi criticată; dar elementele criticate trebuie prezentate corect, nu simplificate intenţionat sau răstălmăcite, iar respingerea trebuie fundamentată teoretic, nu bazată pe o persuasiune psihologică, pe stratageme pamfletăreşti, pe considerente extraculturale etc.
10. descriptivismul (reproducerea pasivă, descrierea elementară, absenţa atitudinii critice, absenţa oricărei prestaţii personale)
11. subiectivismul (înlocuirea argumentelor cu profesiuni de credinţă personale, declaraţii emoţionale, confesiuni, apologetică partizană)
12. devierea de la planul filosofic al discuţiei: spre publicistică superficială, de ziar cotidian sau de revistă adresată publicului larg; spre abordări ideologizante, încărcate de lozinci sau platitudini politice; spre abordări pur ştiinţifice sau strict tehnice, nerelevante filosofic sau imposibil de urmărit fără expertiză de specialitate; spre abordări teologice; sau spre abordări literaturizante, în care căutarea excelenţei stilistice sau a spectacolului discursiv, şi pasiunea pentru anecdotic, simbolism ermetic sau pentru (melo)dramatic, se substituie analizei şi argumentării filosofice
13. retorismul (înlocuirea argumentelor cu întrebări retorice, exclamaţii patetice, jocuri de cuvinte; frazeologia facilă; abuzul de epitete sau calificative arbitrare, sentinţele apodictice gratuite etc.)
14. carenţe de coerenţă, carenţe de sistematizare, neclaritate, ambiguităţi
15. nerespectarea normelor academice uzuale (privind folosirea bibliografiei, citarea, etc); folosirea de surse bibliografice sau informaţionale dubioase (atenţiune: Wikipedia nu constituie o sursă academică acceptată!); erori flagrante de traducere etc.
16. copierea de materiale (de pe Internet sau din alte surse), cu excepţia unor citate scurte, atribuite corespunzător (cu respectarea paternităţii)