Natura întrebărilor filosofice

În domeniul filosofiei, insuficienta profesionalizare se trădează prin confuzii elementare.

Iată un exemplu: Andrei Cornea invocă "ideea subtilă că întrebările care nu pot fi închise printr-un răspuns univoc sunt mai curînd filosofice" (în articolul "Statistici", din revista 22, nr. 29/2010, 13-19 iulie 2010, p. 3).

Nicio minte bine educată filosofic nu va găsi această idee subtilă. Că interogaţiile filosofice nu sunt susceptibile de răspunsuri categorice, unidimensionale, ţine de domeniul evidenţei: fiind vorba de întrebări sau probleme complexe, alambicate, deseori incomplet determinate, nu se pot formula răspunsuri simple sau unidimensionale. Ideea că în filosofie nu există răspunsuri univoce e însă tot atît de subtilă pe cît este şi ideea că întrebările filosofice sunt complicate. În fine, fiecare îşi stabileşte cum poate pragul subtilităţii.

Mai grav e că aici se face o confuzie conceptuală şi logică. Premisa că întrebările filosofice nu au, în genere, răspunsuri univoce sau simple e adevărată. Dar concluzia că întrebările ce nu pot primi un răspuns simplu şi univoc sunt filosofice, este din punct de vedere logic un NON SEQUITUR iar din punct de vedere factual un fals regretabil.

Există nenumărate întrebări fără răspuns univoc care nu au nimic filosofic în ele. Cînd omul de pe stradă se întreabă "ce-o mai veni peste noi?", această minunare domestică nu are răspuns univoc, dar nici valoare filosofică. Or sa vină multe peste noi, şi bune, şi rele, şi aşteptate, şi neaşteptate, şi evenimente globale, şi accidente locale... aşa că e imposibil de fixat un răspuns unidimensional. Dar întrebarea nu este "mai curînd filosofică".

A decreta drept filosofice toate întrebările fără răspuns univoc înseamnă a trivializa filosofia.